Puține subiecte din finanțele personale circulă cu atâtea legende ca Biroul de Credit. „Ai intrat acolo, gata, nu mai iei credit zece ani”, „dacă plătești, se șterge a doua zi”, „nu am avut niciodată credit, deci am scor perfect”. Sunt afirmații repetate atât de des încât par verificate, deși cele mai multe se contrazic cu regulile de funcționare ale sistemului și cu regulamentele Băncii Naționale a României.
Am luat cele mai frecvente întrebări pe care le primesc consultanții de credite și le-am pus față în față cu regulile scrise: perioade de stocare, praguri de raportare, modul în care se calculează scorul și limita legală de îndatorare. Cifrele de cost sunt orientative pentru piața din România la începutul anului 2026 și pot varia de la o instituție la alta.
Mitul „listei negre”: ce conține, de fapt, Biroul de Credit
Biroul de Credit este o companie privată, deținută de bănci, care administrează un sistem comun de evidență a comportamentului de plată. Participanți sunt băncile, instituțiile financiare nebancare (IFN), societăți de asigurări și, pentru anumite produse vândute în rate, operatori de telecomunicații.
Sistemul nu este o listă de rău-platnici, ci o bază de date care conține în primul rând informații pozitive: credite contractate, sume, termene, rate plătite la timp. Datele negative — restanțele mai mari de 30 de zile — reprezintă o parte minoritară din înregistrări. Un raport „curat”, cu trei credite închise corect, este el însuși un argument în favoarea ta.
La fel de important este ce nu ajunge acolo:
- amenzile de circulație și alte debite către bugetul de stat;
- facturile restante la energie, gaz sau apă (acestea au propriile mecanisme de recuperare, inclusiv executarea silită);
- chiriile neplătite sau datoriile către persoane fizice;
- pensia de întreținere restantă.
Există, separat, Centrala Riscului de Credit de la BNR, care colectează expunerile bancare peste un prag de raportare de ordinul a 20.000 de lei. Este un registru distinct, accesibil instituțiilor de credit, nu publicului, și nu are legătură cu scorul calculat de Biroul de Credit.
„Am intrat pe viață” — cât se păstrează, în realitate, datele
Regula centrală, pe care puțini o cunosc corect: datele se stochează patru ani de la data actualizării lor. Nu pe viață, nu zece ani, dar nici „patru ani de la data restanței”, cum se înțelege deseori greșit.
Diferența e importantă. Dacă o restanță este raportată în martie 2026 și o achiți în iunie 2026, ultima actualizare este cea din iunie, iar înregistrarea rămâne vizibilă până în vara lui 2030. Cu cât amâni plata, cu atât se mută mai departe momentul în care istoricul devine curat.
A doua regulă des ignorată: raportarea negativă intervine la întârzieri mai mari de 30 de zile calendaristice, iar regulile sistemului prevăd că instituția te informează cu cel puțin 15 zile înainte de transmiterea datelor. O întârziere de trei sau de zece zile nu ajunge în raport — dar generează penalități de întârziere și rămâne în evidența internă a băncii tale, care o vede oricând analizează o cerere nouă.
„Plătesc și se șterge mâine”: ce se schimbă și ce rămâne
Plata restanței nu șterge înregistrarea, dar îi schimbă statusul în „achitat”. Pentru analistul de credit, diferența dintre o restanță achitată acum doi ani și una activă este uriașă — prima e un incident istoric, a doua e un motiv aproape automat de refuz.
De aici derivă și cea mai costisitoare confuzie: firmele care promit „ștergerea din Biroul de Credit” contra unei taxe de câteva sute de lei. Nimeni nu poate șterge date corecte. Doar instituția care le-a raportat poate rectifica o informație eronată, iar procedura este gratuită. Orice sumă plătită pentru „ștergere” este, în cel mai bun caz, plata unei cereri pe care o poți face singură.
Nici cesionarea datoriei către o firmă de recuperare nu resetează nimic: obligația se transferă, dar istoricul rămâne. Iar termenul general de prescripție de trei ani din Codul civil nu stinge automat datoria și nu operează automat în evidențe — prescripția se invocă, de regulă în fața instanței, nu se aplică de la sine.
Scorul FICO: ce îl mișcă și ce nu are niciun efect
Biroul de Credit calculează un scor FICO cuprins între 300 și 850, generat la momentul interogării, pe baza informațiilor existente atunci. Cântăresc istoricul de plată, gradul de utilizare a limitelor disponibile, vechimea istoricului, numărul de interogări recente și tipurile de produse folosite.
Trei mituri se demontează imediat cu această definiție:
- „Nu am avut niciodată credit, deci am scor perfect.” Fără istoric nu există scor. Un dosar gol nu e un dosar excelent, ci un dosar fără dovezi, iar băncile compensează prin cerințe mai stricte de venit sau avans.
- „Refuzul unei bănci îmi apare în raport.” Decizia băncii nu se raportează, dar interogarea da. Cinci-șase cereri depuse în trei săptămâni, prin brokeri diferiți, arată în raport ca o căutare disperată de finanțare. Cere întâi simulări și oferte informative, apoi depune dosarul la una sau două instituții.
- „Cardul de credit strică scorul.” Un card folosit moderat și achitat integral până la data scadenței construiește istoric pozitiv, fără dobândă, în perioada de grație. Ceea ce strică scorul este limita folosită constant la maximum și plata doar a sumei minime.
Cea mai ieftină metodă de a păstra un istoric curat rămâne, banal, aceea de a nu ajunge niciodată în situația de a întârzia o rată. Un tampon de bani lichizi de câteva sute de lei acoperă exact lunile cu cheltuieli neprevăzute; dacă pornești de la venituri modeste, merită să vezi cum îți construiești un fond de urgență din venituri mici înainte de a semna un credit nou.
„Banca se uită doar la salariu” — ce spune regulamentul
De la 1 ianuarie 2019, regulamentul BNR privind creditarea persoanelor fizice impune plafoane clare pentru gradul de îndatorare: maximum 40% din venitul net lunar pentru creditele în lei, cu o majorare de 5 puncte procentuale, deci 45%, pentru achiziția primei locuințe. Pentru creditele în valută, plafoanele sunt semnificativ mai mici, de 20%, respectiv 25%.
Practic, la un venit net de 5.000 de lei, totalul ratelor nu poate depăși 2.000 de lei (2.250 de lei pentru prima locuință). În acest total intră, iar aici apar surprizele:
- Cardul de credit și overdraftul, chiar nefolosite. Se ia în calcul limita aprobată, nu soldul. O limită de 5.000 de lei poate consuma, în funcție de metodologia băncii, 150–250 de lei din capacitatea ta lunară de plată.
- Calitatea de codebitor sau girant. Rata pentru care ai semnat alături de altcineva se ia în calcul la tine integral, chiar dacă nu ai plătit-o niciodată.
- Testul de stres. Banca simulează creșteri de dobândă, iar pentru creditele în valută și variații de curs, deci capacitatea reală de împrumut e mai mică decât rezultă dintr-un calcul simplu.
- Tipul de venit. Se acceptă venituri cu caracter permanent și documentate: salariu, chirii cu contract înregistrat, venituri din activități independente calculate de regulă ca medie pe ultimii doi ani fiscali.
Cât te costă, în lei, un istoric problematic
Un scor slab rareori înseamnă refuz categoric; de cele mai multe ori înseamnă un preț mai mare. La un credit de nevoi personale de 40.000 de lei pe cinci ani, diferența dintre o dobândă de 11% și una de 18% înseamnă o rată de circa 870 de lei față de aproximativ 1.016 lei și un cost total al creditului de aproximativ 12.200 de lei față de aproape 21.000 de lei — o diferență de peste 8.700 de lei pentru exact aceeași sumă împrumutată.
La creditul ipotecar, proporțiile sunt și mai mari. Pentru 300.000 de lei pe 25 de ani, o marjă cu doar 0,5 puncte procentuale mai mare adaugă circa 90 de lei pe lună, adică aproape 28.000 de lei pe toată durata creditului. Iar în cazul în care băncile refuză dosarul și rămân ca variantă doar IFN-urile, dobânzile anuale efective pot fi de câteva ori mai mari decât cele bancare.
Cum verifici gratuit raportul și cum corectezi o eroare
Accesul la propriile date este un drept, nu un serviciu comercial. Poți solicita raportul online, prin platforma Biroului de Credit, cu identificare electronică, la sediu cu actul de identitate sau prin poștă. Regulamentul general privind protecția datelor prevede că prima copie a datelor este gratuită, iar termenul de răspuns este de o lună, cu posibilitatea prelungirii cu două luni în cazuri complexe, cu informarea solicitantului.
În raport vezi creditele active și închise, eventualele restanțe cu statusul lor, scorul și lista instituțiilor care te-au interogat. Dacă o informație este greșită — un credit închis care apare activ, o restanță pe care nu ai avut-o, un card pe care l-ai reziliat — cererea de rectificare se depune la instituția care a raportat datele, nu la Biroul de Credit. Dacă răspunsul lipsește sau este nesatisfăcător, urmează plângerea la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau acțiunea în instanță.
Verificarea are sens cu două-trei luni înainte de orice cerere importantă de finanțare. E intervalul în care mai poți închide efectiv un card sau un overdraft nefolosit — cerând adeverința de închidere și verificând ulterior că a fost raportată — și în care poți corecta o eroare fără să pierzi o promisiune de vânzare sau un avans plătit.
Rezumatul practic al tuturor acestor răspunsuri e mai simplu decât miturile: sistemul reține patru ani de la ultima actualizare, reacționează la întârzieri de peste 30 de zile, ține minte și comportamentul bun, iar limita de îndatorare o stabilește un regulament, nu bunăvoința funcționarului de la ghișeu. Cine își citește raportul o dată pe an negociază de pe o poziție mult mai bună decât cine îl descoperă abia în ziua în care i se refuză dosarul.
